dendrocronologie

English Română Magyar
 
Despre dendrocronologie

Dendrocronologia este știința care se ocupă cu datarea structurilor, elementelor și rămășițelor de lemn pe baza analizei inelelor anuale de creștere ale arborilor. Prin analiza inelelor anuale ale arborilor, măsurate cu o precizie de 1/100 mm se poate afla data tăierii copacului, în mod optim, cu o precizie de o jumătate de an. Astfel, în cazul structurilor lemnoase de epocă, al obiectelor de artă și instalațiilor din lemn, respectiv al descoperirilor arheologice din lemn, dendrocronologia este metoda cea mai exactă de datare.

Metoda se bazează pe faptul că arborii din aceeași specie, trăind aproape unul de celălalt, cresc inele anuale de dimensiuni similare, drept urmare a circumstanțelor climatice care îi afectează. În acest fel, dacă măsurăm șirul inelelor anuale a două mostre lemnoase care provin din arbori de minim 30-50 de ani, contemporani, modificarea grosimii inelelor lor anuale din an în an (creșterea sau micșorarea acestora) este similară. Modificările acestea se pot ilustra cel mai bine cu o curbă într-un grafic, de aceea forma clasică a studiului șirurilor, sau seriilor inelelor anuale este compararea curbelor. Se consideră că setul inelelor anuale ale unui arbore de minim 30 de ani este atât de unic, încât nu se mai produce încă o dată în cursul istoriei, reflectând astfel cu un grad înalt de precizie perioada în care arborele a trăit. Prin cumularea unor seturi de inele anuale individuale se poate crea o așa numită cronologie pentru o anumită specie de arbore și pentru un anumit teritoriu. Cronologia – pornind din zilele de azi și mergând înapoi în trecut – cuprinde multe seturi de inele anuale ale obiectelor lemnoase (de ex. case țărănești din lemn, șarpante ale bisericilor, tablouri pictate medievale, descoperiri din lemn provenite din săpături arheologice), unde șirurile de date ale inelelor anuale se pot lega pe baza principiului suprapunerii. De exemplu, în cazul unui stejar de 150 de ani tăiat în 2015 și a unuia de 100 de ani tăiat la mijlocul secolului 20, pe baza perioadei comune de 70-90 de ani a seriilor inelelor lor anuale se poate determina timpul relativ a celor două șiruri de date. Astfel, cu ajutorul copacului tăiat în 2015 se poate stabili data tăierii arborelui mai în vârstă. Continuând acest șir spre trecut se poate alcătui, în teorie, o curbă infinită de inele anuale. Datarea seturilor de inele anuale ale unor mostre din arbori cu vârstă nedeterminată se face prin compararea cu o cronologie deja existentă.

Datarea dendrocronologică este cea mai precisă metodă de datare a zilelor noastre. Dacă mostra lemnoasă conține inelul exterior, cel mai tânăr, cel de sub scoarță, numit și inelul anual de închidere (cu termen german: Waldkante), atunci se poate spune nu numai în ce an a fost tăiat copacul, ci și dacă aceasta s-a întâmplat în perioada toamnă-iarnă, sau primăvară-vară. Toate acestea pe baza inelului anual de închidere: dacă inelul conține numai pasta timpurie/de primăvară, atunci arborele a fost tăiat după perioada începerii vegetației, la sfârșitul primăverii - la începutul verii; iar dacă inelul anual cel mai tânăr conține și pasta mai tardivă, tăierea a avut loc după ce perioada vegetației s-a terminat, în timpul toamnă-iarnă. Dacă mostra nu conține inelul anual de sub scoarță, în cazul brazilor se poate determina numai anul după care arborele a fost tăiat (datare post quem). În cazul mostrelor de stejar, însă, se distinge clar partea interioară, moartă, mai rezistentă (duramen), de partea exterioară, vie, care transportă materialele nutritive, numită alburn. Acest fapt devine important în datarea eșantionului deoarece numărul inelelor anuale ale alburnului este aproximativ același pe toată durata vieții unui arbore de stejar și în ceea ce privește totalul arborilor unui teritoriu, este asemănător (pe baza cercetărilor noastre de până acum, media acestui număr în Transilvania este 15±2). Astfel, în cazul mostrelor de stejar care nu conțin inelul anual de închidere, însă conțin inelele de alburn, data tăierii arborelui poate fi mai delimitată. În astfel de cazuri avaluăm o perioadă de circa 4 ani pentru timpul probabil de tăiere copacului (de ex. în jurul anilor 1624-1628).

Ultimul an al arborelui sau al mostrei lemnoase nu reprezintă neapărat data construcției clădirii sau a structurii din care provine, deoarece adesea este nesigur dacă elementul lemnos se află în poziție originală, astfel fiind contemporan cu construcția, sau provine din demolarea unei clădiri fiind un element utilizat secundar.

 
 
 
 
 
© 2016 Erdélyi dendrokronológiai laboratórium